Timp de trei zile, politiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Prahova au verificat 54 de agenți economici a unor activități de comercializare produse alimentare specifice Sărbătorilor Pascale, fiind aplicate 26 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 97.500 de lei. Neutilizarea aparatelor de marcat electronice fiscale a fost cea mai întâlnită problemă, urmată de nerespectarea normelor sanitare veterinare și pentru siguranța alimentelor.
În cazul unui agent economic din Ploiești, polițiștii au constatat că nu deținea documente justificative de proveniență și trasabilitate pentru cantitatea de 21 de kg de carne de miel, firma fiind sancționată cu amendă în valoare de 12.000 de lei în conformitate cu HG 984/2005, iar cantitatea de carne a fost retrasă de la comercializare.
Și vânzarea unor produse fără emiterea de bonuri fiscale le-a adus amenzi usturătoare unor societăți comerciale din Băicoi, Câmpina și Mizil, care au fost sancționate cu sume cuprinse între 1.500 și 20.000 de lei pentru comercializarea de bunuri în urma cărora a obținut venituri pe care nu le-a fiscalizat în totalitate, prin intermediul casei de marcat din dotare.
