Spitalul Județean de Urgență Ploiești, obligat să achite 5.000 de lei firmei care a contestat o licitație!

Spitalul Județean de Urgență Ploiești, obligat să achite 5.000 de lei firmei care a contestat o licitație!

Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor a dat dreptate unei firme care a contestat o procedură de achiziție derulată de Spitalul Județean de Urgență Ploiești pentru achiziția de dezinfectanți.
Potrivit deciziei CNSC, prin contestația formulată de GB INDCO S.R.L., cu sediul în București, reprezentată juridic prin Cabinet de avocat Tomescu Grigore, cu sediul profesional în București, împotriva documentației de atribuire elaborate de către SPITALUL JUDEȚEAN DE URGENȚĂ PLOIEȘTI, s-a solicitat în principal anularea achiziției, iar în subsidiar - obligarea autorității contractante la modificarea caietului de sarcini al achiziției (toate loturile) în raport de cererile sale și anularea tuturor actelor subsecvente ce s-ar decide de autoritatea contractantă în baza documentației de atribuire nemodificate, obligarea autorității contractante la plata cheltuielilor de judecată, (onorariu avocat în sumă de 5.000 lei), precum și suspendarea continuării procedurilor achiziției.
Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor a admis solicitarea și a obligat SPITALUL JUDEȚEAN DE URGENȚĂ PLOIEȘTI ca, în termen de 15 zile de la primirea deciziei, pentru considerentele din motivare, să remedieze documentația de atribuire pentru loturile 1, 2, 3, 4, 5 și 6, potrivit criticilor admise și considerentelor deciziei, precum și să aducă la cunoștința tuturor operatorilor economici interesați de participarea la procedura de atribuire despre modificările adoptate, prin postarea acestora în SEAP în termen de 15 zile de la data primirii deciziei. În plus, SPITALUL JUDETEAN DE URGENȚĂ PLOIESTI trebuie să stabilească o nouă dată-limită de depunere a ofertelor, fiind obligat și la plata sumei de 5.000 lei către G.B. INDCO SRL, reprezentând cheltuieli efectuate pentru soluționarea contestației. Decizia CNSC este obligatorie.


Tipărire