O ploieșteancă și-a dat foc în curtea casei. Femeia a fost transportată la spital

O ploieșteancă și-a dat foc în curtea casei. Femeia a fost transportată la spital

O femeie din municipiul Ploiești a ajuns la spital cu arsuri pe față, pe mâini, pe abdomen și pe față, după ce și-ar fi dat foc în curtea casei. Potrivit IPJ Prahova, în cursul zilei, în jurul orei 15.40, polițiștii Secției nr.2 de poliție Ploiești au fost sesizați de către un bărbat, din municipiu, cu privire la faptul că mama sa s-ar fi autoincendiat în curtea locuinței. La fața locului s-a deplasat echipa operativă a poliției dar și un echipaj din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență Prahova, care au identificat-o pe femeie. Femeia, în vârstă de 69 de ani, a fost transportată la spital pentru îngrijiri medicale. Polițiștii continuă cercetările în vederea stabilirii tuturor împrejurărilor în care s-a produs evenimentul și luarea măsurilor legale ce se impun.


Tipărire