Curg contestațiile la rezultatul licitației pentru un lot al autostrăzii Ploiești-Buzău!

Curg contestațiile la rezultatul licitației pentru un lot al autostrăzii Ploiești-Buzău!

Lotul trei al licitației pentru contractarea constructorilor autostrăzii Ploiești (Dumbrava) - Buzău pare să fie urmărit de ghinion, pentru că - după ce s-au făcut deja anunțurile privind desemnarea câștigătorului pentru tronsonul Pietroasele-Buzău - au început să curgă contestațiile depuse la CNSC de firme rivale. Potrivit documentelor publicate în SEAP, trei contestații au fost deja înregistrate la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor, prin care două firme din Turcia solicită reevaluarea ofertei depuse de către societatea anunțată ca fiind câștigătoare, iar a treia contestație, depusă de o asociere de firme româno-bulgare, vizează rezultatul procedurii, dar solicită și reevaluarea ofertei sale, considerată neconformă de comisia de evaluare. 14 firme și asocieri au depus oferte pentru lotul 3 Pietroasele-Buzău al procedurii de achiziție a lucrărilor de execuție pentru autostrada Ploiești-Buzău. În urma selecției ofertelor, pe primul loc s-a aflat asocierea Drum Asfalt (lider) – OPR Asfalt – Ilgaz Insaat – Trameco – Obras, firme care ar trebui să termine sectorul Pietroasele-Buzău, de 13,9 kilometri lungime, într-un termen de 20 de luni.


Tipărire