Update/Un camion cu produse frigorifice a intrat în curtea unui localnic din Lipănești. Șoferul a fost grav rănit

Update/Un camion cu produse frigorifice a intrat în curtea unui localnic din Lipănești. Șoferul a fost grav rănit

Un accident rutier mai puțin obișnuit a avut loc, joi după-amiază, pe DN1A, în comuna Lipănești. Șoferul unui camion cu produse frigorifice a pierdut controlul volanului și a intrat direct în curtea unui localnic, avariind complet garajul aflat la stradă, potrivit ISU Prahova. Din cauza impactului deosebit de violent, conducătorul auto a fost rănit și a fost transportat la spital de echipajul SMURD, pentru a i se acorda îngrijiri medicale de specialitate.

IPJ Prahova: În jurul orei 18:30, polițiștii au fost sesizați despre producerea unui accident rutier soldat cu vătămarea corporală a unei persoane, produs pe DN 1 A, pe raza comunei Lipănești. Deplasați la fața locului, polițiștii au constatat faptul că un autocamion condus de un bărbat în vârstă de 52 de ani ar fi pierdut controlul direcției de deplasare și ar fi intrat în coliziune cu gardul unui imobil, respectiv cu o anexă dintr-o curte alăturată. Bărbatul a fost testat cu aparatul etilotest,  rezultatul fiind negativ.

(sursa foto: ISU Prahova)


Tipărire