Inspectoratul de Poliție Județean Bistrița-Năsăud a fost sesizat duminică seară de către un locuitor al comunei Dumitra, județul Bistrița-Năsăud, că în curtea sa a căzut un aparat cu dimensiunea de aproximativ un metru, care seamănă cu un aeromodel. „În această seară, polițiștii Secției 6 Poliție Rurală Năsăud au fost sesizați de un bărbat din comuna Dumitra cu privire la faptul că a găsit un aparat de zbor de mici dimensiuni, fără pilot, tip aeromodel în apropierea locuinței. În cauză, polițiștii efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzute de art. 423 Cod Penal (zborul neautorizat), urmând a fi sesizată unitatea de parchet competentă”, a transmis IPJ Bistrița-Năsăud, potrivit www.infobistrita.ro. Rămâne de văzut ce date suplimentare vor ieși la iveală în cursul zilei de astăzi, pentru a desluși misterul aeromodelului/dronei căzute în curtea localnicului din Dumitra - Bistrița Năsăud. (foto: infobistrita.ro)
A fost sau nu dronă militară obiectul căzut, duminică seară, în curtea unui bistrițean?
