Doi ani de stare de alertă și stare de urgență. Atât au durat restricțiile impuse de autoritățile române, în perioada în care la conducerea Guvernului se afla Ludovic Orban. Ulterior, lună de lună, starea de alertă s-a prelungit, devenind deja obișnuință pentru fiecare român. Însă, la miezul nopții de marți spre miercuri, expiră starea de alertă și nu va mai fi prelungită, după cum a anunțat însuși cel care a instituit starea de urgență, în martie anul trecut - președintele Klaus Iohannis.
Astfel, de mâine, 9 martie, nu va mai fi obligatorie prezentarea certificatului verde nici la intrarea în țară, nici la accesul în spații publice - instituții, magazine, localuri. Purtarea măștii de protecție nu va mai fi obligatorie în aer liber, iar magazinele și restaurantele vor putea fi deschise și după ora 22.00. De asemenea, elevii nu vor mai face cursuri online și se poate renunța la telemuncă. Pe de altă parte, însă, trebuie menționat că după ridicarea stării de alertă, documentele a căror valabilitate s-a prelungit automat vor mai rămâne valabile încă 90 de zile, astfel că românii cu documente expirate trebuie să meargă să le înnoiască.
