Statul român, avertizat de CEDO în cauza unui copil intervievat fără consimțământul părinților!

Statul român, avertizat de CEDO în cauza unui copil intervievat fără consimțământul părinților!

Curtea Europeană a Drepturilor Omului a atenționat România printr-o nouă decizie emisă astăzi, 1 martie, într-o cauză în care un minor a fost intervievat în urma decesului unei colege de școală, fără ca jurnalistul de televiziune să fi avut acord parental sau măsuri adecvate pentru protejarea identității copilului, chiar dacă imaginea fusese blurată.
CEDO a considerat, cu unanimitate de voturi, că a fost încălcat articolul 8 al Convenției Europene a Drepturilor Omului, care se referă la respectul pentru viața privată și de familie, judecătorii considerând, de asemenea, că instanțele de recurs și de apel din Prahova au pus în balanță în mod superficial dreptul la viață privată al reclamantului la CEDO și dreptul televiziunii la liberă exprimare, în special prin prisma faptului că minorul a fost intervievat fără acordul părinților.
Reclamantul la CEDO este chiar copilul care a dat interviul în anul 2012, domiciliat în București. În luna octombrie 2012, în urmă cu aproape zece ani, o copilă în vârstă de 13 ani a decedat după ce a căzut din tren, unde se afla alături de mai mulți colegi cu care fusese în excursie pe Valea Prahovei. După acel eveniment tragic, un reporter al Televiziunii Române l-a intervievat pe reclamant, pe atunci în vârstă de 11 ani, alături de alți elevi, despre moartea colegei lor. Potrivit deciziei de ieri a CEDO, consimțământul părinților nu a fost solicitat, iar profesorii nu au fost prezenți. Reclamanta, spune decizia CEDO, a declarat, printre altele, că a auzit că atunci când eleva a căzut din tren nu ar fi fost de față niciun profesor. Interviul a fost difuzat în acea zi, iar o transcriere a fost postată pe site-ul televiziunii, cu titlul „Colegii de școală ai fetei care a căzut din tren sunt șocați. Elevul mergea la toaletă când s-a produs tragedia”.
Potrivit reclamantei, aceasta a suferit din cauza atitudinii negative a elevilor și a personalului școlii, în urma interviului. "În 2013, reclamanta a chemat în judecată societatea de televiziune pentru despăgubiri. Judecătoria Ploiești a dat o decizie în favoarea acesteia, dispunând despăgubiri în valoare de 200.000 lei (aproximativ 40.436 euro) din cauza lipsei consimțământului părintesc. În special, a constatat că, chiar dacă fața ei a fost blurată, ar fi putut fi încă recunoscută. În 2014, Tribunalul Prahova a anulat această decizie, invocând libertatea jurnalistică și interesul public și considerând că societatea de televiziune nu ar trebui să fie răspunzătoare pentru comportamentul celor din școală. Recursul formulat de reclamant a fost respins de Curtea de Apel Ploiești în anul 2015, care a menținut raționamentul Tribunalului, considerând că acordul părintesc nu ar fi schimbat situația.
Curtea a reiterat că, în temeiul Convenției, că statele sunt obligate să asigure respectarea dreptului la viața privată, mai ales în ceea ce privește minorii. În ceea ce privește interviul în sine, Curtea a fost convinsă că a fost vorba despre o chestiune de interes public. Cu toate acestea, reclamantul era minor și, prin urmare, era obligatoriu consimțământul părinților, care nu fusese niciodată obținut. S-a remarcat în special că reglementările relevante ale Consiliului Național al Audiovizualului prevedeau „dreptul minorului la intimitate, dat fiind că viața și imaginea privată prevalează asupra nevoii de informare, mai ales în cazul unui minor aflat într-o situație dificilă”. Curtea a observat că instanțele interne au constatat că reclamantul a suferit o angoasă severă în urma difuzării. Chiar și în cazul unui reportaj de știri care deschide o dezbatere publică, dezvăluirea de informații private – cum ar fi identitatea unui minor care a asistat la un eveniment dramatic – nu trebuia să depășească discreția editorială și trebuia să fie justificată. Aceste considerații au fost mai importante în prezenta cauză, în care Curtea și-a exprimat îndoieli cu privire la relevanța pentru o dezbatere de interes public a opiniilor unui copil care nu a asistat la evenimentul în cauză. Curtea a concluzionat că instanțele de apel în acest caz au pus în balanță doar superficial chestiunea dreptului reclamantului la viața privată și a dreptului radiodifuzorului la libera exprimare. Astfel, nu a fost luat în mod corespunzător în considerare faptul că persoana intervievată fusese minoră, iar neîndeplinirea obligației de a proteja dreptul la viață privată, a condus la încălcarea articolului 8 din Convenția Drepturilor Omului.
Întrucât reclamantul nu a depus o cerere în termenul stabilit de Curte, nu a fost emisă nicio hotărâre în privința unor despăgubiri în acest caz", se arată în decizia CEDO.


Tipărire