Cadavrul unei femei a fost găsit, miercuri dimineață, în jurul orei 8.00, pe un teren din apropierea unei locuințe din orașul Slănic. Sosiți la fața locului, polițiștii au identificat cadavrul unei femei de 46 de ani, iar la examinarea fizică a acestuia au fost observate mai multe leziuni traumatice pe trupul persoanei decedate. Potrivit IPJ Prahova, din primele verificări s-a stabilit faptul că femeia de 46 de ani ar fi avut un conflict cu concubinul ei și, ulterior, aceasta ar fi plecat de acasă. La scurt timp după aceea, femeia a fost găsită decedată în apropierea locuinței sale. Medicul legist, ajuns la fața locului, nu s-a putut pronunța cu privire la o eventuală legătură de cauzalitate între leziunile vizibile și deces. Concubinul femeii se află la acest moment în custodia polițiștilor, urmând ca la finalizarea verificărilor să fie dispuse măsuri legale în consecință. Cadavrul femeii a fost transportat la Serviciul de Medicină Legală Prahova în vederea efectuării necropsiei. Polițiștii continuă cercetările pentru stabilirea condițiilor concrete și a cauzelor ce au determinat decesul persoanei în cauză.
Moarte suspectă la Slănic. Cadavrul unei femei a fost găsit în apropierea unei locuințe
