Pericole tot mai mari apar pe șoselele din România, iar drumurile naționale care străbat județul Prahova nu sunt ocolite. Șoferii prinși băuți la volanul unor autovehicule de mari dimensiuni pot provoca adevărate dezastre în trafic, dacă scapă de sub control TIR-urile pe care le conduc sub influența băuturilor alcoolice. Numai pe DN1, doi șoferi au fost prinși conducând TIR-uri după ce consumaseră alcool. Primul a fost un bărbat de 35 de ani, din orașul Băicoi, care a fost prins, în seara zilei de 28 ianuarie, de polițiștii din cadrul Serviciului Rutier Prahova, în afara localității Nistorești, în timp ce conducea un ansamblu de transport marfă, pe direcția de deplasare Brașov către Ploiești. La control, polițiștii au sesizat că șoferul mirosea a alcool și l-au testat, aparatul etilotest indicând valoarea de 0,76 mg/l alcool pur în aerul expirat. Ulterior, conducătorul auto a fost condus la o unitate medicală în vederea prelevării de mostre biologice de sânge.
Și sâmbătă seara, în jurul orei 23.10, pe DN 1, pe raza localității Sinaia, polițiștii din cadrul Serviciului Rutier au oprit pentru control un alt ansamblu de transport marfă, condus de un bărbat de 54 de ani, domiciliat în municipiul Drăgășani. Întrucât conducătorul auto emana halenă alcoolică, a fost testat cu aparatul etilotest care a indicat valoarea de 0,42 mg/l alcool pur în aerul expirat, ulterior fiind condus la o unitate medicală în vederea prelevării de mostre biologice de sânge.
În ambele cazuri, cei doi bărbați s-au ales cu dosar penal pentru conducerea unui autovehicul pe drumurile publice sub influența băuturilor alcoolice.
Pericole tot mai mari pe drumurile naționale din Prahova: șoferi de TIR prinși băuți la volan!
