Prostie sau tupeu? A încercat să intre în sediul Poliției Prahova cu certificatul verde al altei persoane!

Prostie sau tupeu? A încercat să intre în sediul Poliției Prahova cu certificatul verde al altei persoane!

Un bărbat în vârstă de 33 de ani, din comuna prahoveană Florești, a încercat să intre în sediul IPJ Prahova, de pe strada Vasile Lupu din Ploiești, prezentând codul QR din certificatul verde Covid al altei persoane! Potrivit reprezentanților Poliției prahovene, joi după-amiază, în jurul orei 13.20, “polițiștii Secției nr.1 de poliție Ploiești au fost sesizați de către jandarmii din cadrul Inspectoratului Județean de Jandarmi Prahova că, în timp ce se aflau în exercitarea atribuțiilor de serviciu, în cadrul unei instituții publice, situată pe strada Vasile Lupu din municipiu, au identificat un bărbat care ar fi prezentat un cod QR al altei persoane. Bărbatul în vârstă de 33 de ani, din comuna Florești, a fost condus la sediul unității de poliție, în vederea audierii. În cauză, a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de fals în declarații”.