Administratorii de bloc, amendați dacă nu dețin atestat eliberat de Primăria Ploiești!

Administratorii de bloc, amendați dacă nu dețin atestat eliberat de Primăria Ploiești!

Din acest an, administratorii asociațiilor de proprietari vor putea să își exercite atribuțiile doar dacă fac dovada absolvirii unui curs de calificare administrare condominii și în baza unui atestat eliberat de Primăria municipiului Ploiești. În caz contrar, anunță reprezentanții Primăriei Ploiești, aceștia vor fi pasibili de amendă cuprinsă între 5.000 lei și 10.000 lei!
Prin această măsură se dorește intrarea în legalitate a administratorilor de condominii astfel încât, în perioada imediat următoare, reprezentanții municipalității vor efectua o serie de controale, prin aparatul său de specialitate, în vederea evitării neregulilor care pot apărea în activitatea administratorilor asociațiilor de proprietari.
În cazul în care, în urma acestor verificări, sunt depistate persoane care efectuează activitatea de administrator de condominii fără noile atestate obținute în baza Legii 196/2018, cu privire la înființarea, organizarea și funcționarea asociațiilor de proprietari, aceste persoane riscă amenzi, conform art. 102, lit q, din actul normativ menționat.


Tipărire