Consiliul Județean a pierdut procesul cu angajații nemulțumiți de restructurare. Hotărârea din ianuarie a fost ANULATĂ!

Consiliul Județean a pierdut procesul cu angajații nemulțumiți de restructurare. Hotărârea din ianuarie a fost ANULATĂ!

Ceea ce era de așteptat s-a întâmplat: magistrații Tribunalului Prahova au dispus, astăzi, 22 decembrie, anularea hotărârii nr. 14/27.01.2021 a Consiliului Județean Prahova, prin care s-a încercat, a doua oară, restructurarea posturilor și renunțarea la o serie de angajați care nu se mai regăseau în noua formulă. Este al doilea proces pe care îl pierde Consiliul Județean Prahova în fața angajaților, instituția fiind obligată să plătească și de această dată cheltuielile de judecată. “Admite cererea de chemare în judecată. Admite cererea de intervenţie principală. Dispune anularea Hotărârii Consiliului Judeţean Prahova nr. 14/27.01.2021. Obligă pârâtul la plata către reclamanta Moise Andreea Corina a cheltuielilor de judecată în cuantum de 2870,22 lei, din care 50 lei reprezintă taxă judiciară de timbru, iar 2820,22 lei reprezintă onorariu de avocat, la plata către reclamanta Năstase Camelia Adriana a cheltuielilor de judecată în cuantum de 2820,22 lei, reprezentând onorariu de avocat, la plata către reclamanta Popa Mihaela Alina a cheltuielilor de judecată în cuantum de 1406,93 lei, reprezentând onorariu de avocat, la plata către reclamantul Stănescu Robert Adrian a cheltuielilor de judecată în cuantum de 2820,22 lei, reprezentând onorariu de avocat şi la plata către intervenienta Tudorache Gabriela a cheltuielilor de judecată în cuantum de 50 de lei, reprezentând taxă judiciară de timbru. Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Cererea de recurs se va depune la Tribunalul Prahova. Pronunţată potrivit art. 396 alin. 2 C. proc. civ. azi, 22.12.2021”, este soluția dată astăzi de judecătorii de la Tribunalul Prahova, judecând pe fond cauza. CJ Prahova are posibilitatea să facă recurs la decizie.


Tipărire