Trei autospeciale de stingere ale pompierilor militari intervin, miercuri dimineață, pentru stingerea unui incendiu izbucnit la o locuință din localitatea Sângeru, sat Mireșu Mare. Potrivit purtătorului de cuvânt al ISU Prahova, Raluca Vasiloae, incendiul se manifestă pe o suprafață de 120 mp, generalizat la întreaga locuință. Din primele informații, sunt două victime, din care una cu atac de panică și o altă persoană care a suferit arsuri. Este vorba despre un bărbat de 72 de ani, care prezintă arsuri pe față, dar refuză transportul la spital, și o femeie de 57 de ani care a avut un atac de panică.