În contextul Sărbătorilor de Iarnă, dorința și nevoia de a face cumpărături iau amploare. Cumpărătorul, fie că este în căutarea cadoului ideal, fie că achiziționează produse pentru o masă îmbelșugată de sărbători, ar trebui să se ghideze după criteriul calității în tot ceea ce alege.
Autoritatea Națională Pentru Protecția Consumatorilor a realizat o campanie intitulată „Avertismentul Nostru Pentru Crăciun”, care își propune îndrumarea consumatorului în tot ceea ce înseamnă criteriile unei selecții responsabile și corecte a produselor și alimentelor, sub forma unor avertismente și sfaturi, în plină „febră a cumpărăturilor”, în care există posibilitatea neglijării unor detalii importante despre produs.
Astfel, în privința alimentelor, echipa ANPC îi sfătuiește pe români să analizeze atent atât aspectul și culoarea, cât și mirosul produselor. De asemenea, un alt sfat îl constituie evitarea achiziționării din locuri neautorizate, întrucât comerciantul cu pricina nu are posibilitatea să asigure condițiile optime de transport, depozitare și comercializare și nu poate elibera bon de casă cu care să se justifice tranzacția comercială. Referitor la același subiect, este importantă observarea modului de etichetare a produselor din carne, evitarea celor preambalate neetichetate sau a celor pe care nu este înscrisă data durabilității minimale ori depășirea acesteia.
În cazul consumatorilor interesați de cadourile pentru cei mici, sfaturile fac referire la grija care trebuie arătată instrucţiunilor de utilizare şi a avertismentelor specifice, dar și a grupei de vârstă potrivite fiecăruia, întrucât, pentru copiii mai mici de trei ani, de exemplu, unele obiecte pot prezenta un pericol.
Nici produsele textile sau cele cosmetice nu trebuie neglijate când vine vorba de atenția la etichete. Articolele textile trebuie să conțină eticheta pe care sunt menționate compoziţia fibroasă, procentul în greutate al fiecărei fibre, dar și instrucţiunile de întreţinere. De asemenea, în cazul obiectelor vestimentare aflate sub numele unor mărci celebre, dar care prezintă un preț exagerat de mic, există riscul ca acestea să fie contrafăcute. O examinare la fel de atentă în privința etichetei și a prețului trebuie efecutată și produselor cosmetice, observându-se simbolul specific, PAO, unde este menționată perioada după deschidere în care produsul poate fi folosit în siguranță.
Aspectelor precum documente de cumpărare (factură, bon fiscal, chitanță), achiziționarea exclusiv din magazine sau raioane specializate, calitatea ambalajului sau data minimă de durabilitate trebuie acordată o atenție maximă, întrucât reprezintă informații generale, prezente pe orice produs, indiferent de gamă.
„Campania a venit ca răspuns la numeroasele sesizări primite în ultima perioadă din partea consumatorilor și le mulțumesc pentru acest lucru. În ceea ce îi privește pe operatorii economici, am observat și jucării pe al căror ambalaj nu era înscrisă categoria de vârstă pentru care era permisă folosirea, ceea ce poate fi extrem de periculos. Tot la capitolul jucării, pot să vă sfătuiesc să tratați cu atenție și jucăriile tip slime, care conțin substanțe care pot fi toxice dacă sunt ingerate. De asemenea, mulți consumatori nu citesc etichetele așa cum ar trebui, motiv pentru care, de sărbători, mulți români, în loc să fie lângă familii, ajung în spitale cu toxiinfecții ori cu reacții alergice” , a declarat președintele ANPC, Mihai Culeafă.