Este incredibil că angajați ai unor creșe ar putea să fure din mâncarea sau produsele de igienă destinate copiilor, dar așa ceva se întâmplă în multe situații! Este și cazul de la Ploiești, în care procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Prahova au făcut ieri percheziții la angajați ai Centrului Creșe Ploiești - instituție care se află în subordinea autorității locale. Potrivit jurnaliștilor de la ZiarulIncomod.ro, care citează surse din rândul anchetatorilor, ar fi vorba atât de infracțiuni de delapidare, cât și de luare de mită de către un membru al conducerii Centrului Creșe. La perchezițiile de ieri, se pare că în locuințele unor angajați ai Centrului Creșe ar fi fost găsite cantități mari de alimente și produse de igienă care ar putea proveni de la creșele din Ploiești. Până în acest moment, Primăria Ploiești nu a oferit niciun punct de vedere privind această speță.
Angajați ai Centrului Creșe Ploiești, anchetați pentru furtul mâncării și al produselor de igienă destinate copiilor
