Doi adolescenți de 14 și 16 ani au crezut că au dat lovitura, după ce au reușit să fure o sumă importantă de bani dintr-o mașină parcată în fața unei case din Ploiești. Practic, pe 1 Decembrie, un bărbat din municipiul Ploiești a sesizat polițiștii că persoane necunoscute i-ar fi sustras 6.100 de lei din autoturismul personal, care se afla parcat în fața imobilului său. Două zile mai târziu, însă, pe 3 decembrie, polițiștii Secției nr.4 de poliție Ploiești, i-au identificat pe autori - doi adolescenți în vârstă de 16 și 14 ani, care au fost conduși la sediul secției de poliție, iar în urma audierii au recunoscut fapta comisă la data de 1 Decembrie, dar și că și la data de 27 noiembrie au mai sustras dintr-un alt autoturism 1.100 de lei. “În urma administrării materialului probator s-a luat măsura reținerii pentru 24 de ore față de tânărul în vârstă de 16 ani, urmând ca în cursul zilei de astăzi să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Ploiești, în vederea luării unei alte măsuri preventive. În cauză, polițiștii Secției nr.4 de poliție Ploiești efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat”, precizează IPJ Prahova.
Doi adolescenți au crezut că au dat lovitura de 1 Decembrie, când au furat o sumă importantă de bani dintr-o mașină. Au fost prinși de polițiști
