Suspiciuni de Omicron la trei dintre românii întorși din Africa de Sud. Ce spun autoritățile

Suspiciuni de Omicron la trei dintre românii întorși din Africa de Sud. Ce spun autoritățile

Există suspiciunea că trei dintre românii care s-au întors din Africa de Sud, cu o aeronavă a Tarom, ar putea fi infectați cu noua tulpină Omicron a SARS Cov-2. Grupul de Comunicare Strategică a transmis, miercuri seară, de 1 Decembrie: „Referitor la persoanele repatriate din Africa de Sud, precizăm faptul că în urma testelor efectuate, 3 persoane (două la aeroportul din București și una la Baia Mare) au fost depistate ca fiind pozitive cu virusul SARS-CoV-2. Precizăm ca testele au fost efectuate la cele două aeroporturi (București și Baia Mare) la momentul aterizării, persoanele au fost introduse în locațiile de carantină, iar rezultatele au venit astăzi, 1 decembrie 2021”. Trebuie menționat însă că niciuna dintre cele trei persoane nu are simptome, dar toți trei pacienții sunt sub observație medicală. Probele au fost trimise către laboratoare de specialitate pentru secvențiere, iar rezultatele vor fi făcute publice în privința tulpinilor existente în cele trei cazuri (un jucător al echipei de rugby din Baia Mare, o persoană din Vaslui și una din Brașov. Potrivit digi24.ro, cele trei persoane au fost  confirmate pozitiv după ce au efectuat testul PCR, deși la testarea rapidă de la aeroportul Otopeni nu a fost detectat niciun caz de infecție. 

Reprezentanții echipei de rugby Știința Baia Mare au transmis că „unul dintre componenții echipei a fost diagnosticat cu Covid 19, fiind internat cu o stare de sănătate bună la spital, unde este ținut sub observație și beneficiază de tratament medical. Sportivului i s-a recoltat o nouă probă care va fi trimisă pentru secvențiere la Institutul Național de Cercetare Dezvoltare Medico-Militară „Dr. I Cantacuzino” București”.

(sursa foto: Facebook/Tarom)


Tipărire