Fără paradă militară la Ploiești, de Ziua Națională a României! Circulație oprită în centrul orașului

Fără paradă militară la Ploiești, de Ziua Națională a României! Circulație oprită în centrul orașului

Nici anul acesta, la Ploiești, nu va avea loc o paradă militară de Ziua Națională a României! Organizatorii evenimentului de astăzi, Primăria Municipiului Ploiești și Garnizoana Ploiești, au anunțat că activitățile se vor desfășura în Piața Eroilor din centrul orașului, în zona Catedralei Sf. Ioan, începând cu ora 11.00, "cu respectarea prevederilor legale dispuse în contextul actualei pandemii". Programul dedicat sărbătoririi Zilei Naționale a României va include salutul drapelului de luptă, intonarea Imnului de Stat al României şi oficierea unui serviciu religios. Reprezentanţii municipiului Ploieşti şi ai judeţului Prahova vor susţine alocuţiuni, iar, în finalul manifestării, se vor depune coroane de flori în memoria eroilor ţării noastre.

S-a decis oprirea temporară a circulaţiei rutiere în municipiul Ploieşti, în zona Pieței Eroilor, în intervalul orar 10.00-12.00.


Tipărire