Reținut după ce a încălcat ordinul de protecție și a făcut scandal la ușa fostei concubine

Reținut după ce a încălcat ordinul de protecție și a făcut scandal la ușa fostei concubine

Luni seară, o femeie din comuna Valea Călugărească a depus sesizare la secția de poliție din localitate după ce fostul său concubin a încălcat ordinul de protecție emis de către Judecătoria Ploiești la data de 1 octombrie. Potrivit IPJ Prahova, la data de 27 noiembrie, în jurul orei 22.50, bărbatul s-ar fi deplasat la domiciliul fostei concubine și ar fi provocat scandal, lovindu-i cu piciorul ușa de acces în locuință. Totodată la aceeași dată ar fi contactat-o telefonic, provocându-i o stare de temere. În urma cercetărilor efectuate, s-a stabilit că, printr-o sentință civilă emisă de Judecătoria Ploiești, bărbatul nu avea voie să se apropie la o distanță mai mică de 200 de metri față de fosta sa concubină, precum și de domiciliul acesteia. În cauză, a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de nerespectare a ordinului de protecție, cercetările fiind continuate de către polițiștii Secției nr.10 de poliție rurală Valea Călugărească. În urma administrării probatoriului, bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore, urmând să fie prezentat Parchetului de pe Judecătoria Ploiești, în vederea dispunerii unei alte măsuri preventive.


Tipărire