Sâmbătă seară, în jurul orei 20:45, polițiștii din cadrul Serviciului Rutier Prahova au observat un autoturism care se deplasa haotic, pe DN1, pe raza comunei Bărcănești. L-au oprit, la volan se afla un tânăr în vârstă de 22 de ani, domiciliat în municipiul Ploieşti, iar din cauza comportamentului ciudat pe care îl avea, acesta a fost supus testării cu aparatul Drugtest. Potrivit IPJ Prahova, la testare depistat prezența unor substanțe susceptibile de a avea efect psihoactiv în organism. Ulterior, tânărul a fost condus la o unitate medicală în vederea recoltării de mostre biologice. Totodată, în urma verificărilor efectuate în bazele de date s-a constatat faptul că șoferul nu figurează ca fiind posesor de permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule. Având în vedere aspectele constatate, fața de conducătorul autoturismului a fost dispusă măsura reținerii pentru 24 de ore, urmând să fie prezentat unității de parchet cu propunere de luare a unei alte măsuri preventive. În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducerea unui autovehicul pe drumurile publice sub influența băuturilor alcoolice sau a altor substanțe și conducere fără permis.
Tânăr de 22 de ani, din Ploiești, reținut după ce a fost prins la volan, pe DN1, fără permis și sub influența substanțelor psihoactive!
