Bărbat din Plopeni, reținut după ce a lovit un copil de 10 ani, în plină stradă

Bărbat din Plopeni, reținut după ce a lovit un copil de 10 ani, în plină stradă

Un bărbat în vârstă de 51 de ani, din orașul Plopeni, a fost reținut după ce a lovit un copil în vârstă de 10 ani, în plină stradă. Potrivit IPJ Prahova, joi seară, în jurul orei 17.00, o femeie i-a anunțat pe polițiștii din Plopeni că fiul său ar fi fost lovit de către un bărbat necunoscut. Din cercetări a reieșit faptul că minorul în vârstă de 10 ani se plimba cu bicicleta pe trotuarul unei străzi din oraș, dar, la un moment dat, s-ar fi întâlnit cu o femeie care a fost deranjată că băiatul mergea cu bicicleta pe trotuar. Ulterior, persoana respectivă s-a urcat într-o mașină, alături de soțul ei, și ar fi plecat împreună spre locul în care se afla minorul. Bărbatul aflat la volan a coborât din mașină și i-ar fi dat două palme peste față minorului. Din această cauză, copilul și-a pierdut echilibrul și a căzut pe spate, lovindu-se în zona antebrațului stâng, ulterior fiind condus la spital, în vederea acordării de îngrijiri medicale de specialitate. În urma investigațiilor efectuate de către polițiști, a fost identificat conducătorul autoturismului, căruia i s-a întocmit dosar penal, pentru lovire. În urma administrării probatoriului, bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore, urmând ca astăzi să fie prezentat în fața procurorilor, cu propunerea de luare a unei alte măsuri preventive.


Tipărire