Sâmbătă seară, în jurul orei 19.00, polițiștii Serviciului Rutier au oprit la control, pe strada Valea Albă din orașul Bușteni, un autoturism la volanul căruia se afla o femeie în vârstă de 39 de ani. Potrivit IPJ Prahova, pentru că șoferița mirosea a alcool, polițiștii i-au solicitat să fie testată cu aparatul etilotest, însă aceasta a refuzat. Ulterior, aceasta fost condusă la o unitate medicală, pentru a-i fi recoltate mostre biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei. În prezența doctorului de gardă, din cadrul unității medicale, conducătoarei auto i s-a adus la cunoștință necesitatea recoltării mostrelor biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei, însă și de această dată a refuzat. Astfel că s-a ales cu dosar penal pentru refuzul/ sustragerea de la prelevarea de mostre biologice.
O femeie prinsă băută la volan, în Bușteni, s-a ales cu dosar penal pentru că a refuzat să i se ia sânge pentru stabilirea alcoolemiei
