Pe site-ul Ministerului Sănătății a fost publicat, în transparență decizională, un controversat proiect de lege privind obligativitatea vaccinării sau testării pe banii proprii a personalului din unitățile sanitare, din sistemul IGSU și al Aviației MAI. Angajații din instituțiile menționate riscă chiar și să-și piardă locurile de muncă dacă nu se vaccinează sau nu prezintă un test negativ, fie PCR, fie antigen rapid (ambele variante fiind suportate din buzunarul propriu al angajatului).
Ce propune proiectul menționat, care poate fi accesat aici: http://www.ms.ro/acte-normative-in-transparenta/#a6a52d77ji
Art. 1, alin (1). În vederea desfășurării activității pe perioada stării de alertă, în cadrul unităților sanitare, publice și private, astfel cum sunt reglementate de Legea nr.95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, republicată, cu modificările și completările ulterioare, în cadrul Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă și în cadrul unităților subordonate, în cadrul Inspectoratului General de Aviație al Ministerului Afacerilor Interne și în cadrul unităților subordonate, precum și în cadrul laboratoarelor de analize medicale, denumite în continuare unități publice și private, personalul este obligat să prezinte certificat digital al UE privind COVID-19, în vederea atestării îndeplinirii uneia din următoarele condiții:
a) vaccinare împotriva virusului SARS-CoV-2 şi pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete;
b) se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi şi a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu virusul SARS-CoV-2;
c) rezultat negativ certificat al unui test RT-PCR sau al unui test antigen rapid, pentru infecţia cu virusul SARS-CoV-2, efectuat în condițiile stabilite prin ordin al ministrului sănătății.
(2) Costurile privind activitatea de testare împotriva virusului SARS-CoV-2, în condițiile prevăzute la alin. (1) lit. c), sunt suportate de către personalul din cadrul unităților publice prevăzute la alin. (1).
(3) Prin excepție de la prevederile alin. (2) pentru personalul din cadrul unităților publice, care face dovada unor afecțiuni care reprezintă contraindicație la vaccinare, activitatea de testare se organizează, cu suportarea costurilor, de către angajator.
(4) Pentru unitățile private prevăzute la alin. (1), costurile privind activitatea de testare împotriva virusului SARS-CoV-2 sunt suportate conform procedurilor stabilite la nivelul acestora.
Art. 2 (1) Conducerea unităților publice și private ia măsurile necesare în vederea verificării certificatelor digitale al UE privind COVID-19 prin intermediul aplicației mobile "Check DCC", precum și în vederea interzicerii accesului la locul de muncă personalului care nu îndeplinește una din condițiile prevăzute la art. 1 alin. (1).
(2) În situația prevăzută la alin. (1), contractele în baza cărora își desfășoară activitatea personalul din unitățile publice și private se suspendă de drept, pe o perioadă de 30 de zile.
(3) Suspendarea dispusă în condițiile alin. (2) încetează la data la care personalul prezintă certificat digital al UE privind COVID-19, în vederea atestării îndeplinirii uneia din condițiile prevăzute la art. 1 alin. (1).
(4) În situația în care personalul din unitățile publice cumulează 30 de zile de suspendare, contractul în baza căruia își desfășoară activitatea încetează de drept.
(5) În situația în care personalul din unitățile private cumulează 30 de zile de suspendare, angajatorul poate dispune fie prelungirea suspendării, fie încetarea contractului în baza căruia își desfășoară activitatea.
Art. 3 (1) Nerespectarea obligațiilor prevăzute la art. 2 alin. (1) reprezintă contravenție și se sancționează cu amendă de la 50.000 lei la 100.000 lei, aplicată conducătorului unității respective.
(2) Constatarea contravenției și aplicarea sancțiunii în condițiile alin. (1) se realizează de personalul împuternicit din cadrul direcției de sănătate publică județene, respectiv a municipiului București și din cadrul Inspecției Sanitare de Stat.
Cum justifică guvernanții acest proiect? În expunerea de motive a proiectului de lege se arată că personalul medical reprezintă una dintre categoriile profesionale cele mai expuse la riscul de îmbolnăvire de COVID și implicit devine transmițător al infecției atât către pacienți, cât și către membrii de familie. Pacienții reprezintă cea mai vulnerabilă categorie în a dezvolta forme severe ale bolii, datele statistice, raportările zilnice demonstrând faptul că persoanele care prezintă afecțiuni sunt categoriile cele mai afectate, iar măsurile care trebuie avute în vedere pentru protejarea acestora trebuie să fie adoptate în regim de urgență. De asemenea, personalul Inspectoratului General pentru Situații de Urgență și cel al Inspectoratului General de Aviație al Ministerului Afacerilor Interne, alături de serviciile publice de ambulanță și unitățile și compartimentele de primiri urgențe sunt parte a Sistemului Național de Asistența Medicală de Urgență și Prim ajutor Calificat, astfel cum este reglementat prin Titlul IV din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, cu modificările și completările ulterioare.
Echipajele de prim ajutor calificat, anestezie terapie intensivă și cele de salvare aeriană ale Serviciului Mobil de Urgență Reanimare și Descarcerare sunt formate și din cadre militare – pompieri special pregătiți în acordarea primului ajutor calificat și piloți, parte din echipajul medical. Pe lângă echipajele care acordă asistența medicală de urgență participă la intervenții operative și pompieri pregătiți pentru stingerea incendiilor.
Astfel, se poate constata faptul că, pe lângă cadrele medicale din unitățile sanitare publice, pompierii și piloții participă la misiuni de acordare a asistenței medicale de urgență și misiuni de stingere a incendiilor, prezentând același grad ridicat de expunere la riscul epidemiologic cauzat de virusul SARS- CoV- 2.
La momentul actual, la nivel european, se înregistrează un trend ascendent cu creșteri semnificative de infectări cu virusul SARS-Cov-2 în anumite țări, între care și România, care se distinge și prin faptul că are una dintre cele mai reduse acoperiri vaccinale din UE, ceea ce se traduce printr-o receptivitate mare a populației la infecție și la boală (inclusiv forme severe și decese).
În anul 2020 la nivelul unităților sanitare, în rândul personalului angajat au existat multiple focare, aceste evenimente generând situații în care activitatea medicală a fost perturbată fie prin suspendarea activității, fie prin desfășurarea acesteia în condiții deficitare, situații care s-au reflectat în calitatea serviciilor medicale oferite pacienților. Nu în ultimul rând s-au înregistrat multiple pierderi de vieți omenești în rândul personalului medical.
Ca urmare, pentru a proteja pacienții (beneficiarii serviciilor medicale) de riscul de infectare cu SARS-CoV 2 și pentru a menține starea de sănătate a personalului medical și funcționarea la parametri adecvați a sistemului de sănătate, este necesar să fie adoptate cele mai potrivite măsuri pentru asigurarea unui mediu sigur în unitățile sanitare.
