Prezența lui Klaus Werner Iohannis la deschiderea noului an școlar în comuna prahoveană Valea Doftanei a făcut din această pitorească localitate una dintre cel mai bine securizate din întreaga țară. Exagerând puțin, se poate spune că astăzi, 13 septembrie, au fost mai mulți SPP-iști, polițiști, jandarmi, chiar și structuri speciale din SRI, decât elevi. Mai mult decât atât, drumul de la Câmpina spre Valea Doftanei a fost restricționat temporar pentru mașinile de mare tonaj, pentru cifele de beton, chiar și autoturismele au fost întoarse din drum și îndrumate pe alte rute, pentru a nu periclita în niciun fel vizita șefului statului, profesor și inspector școlar la origine, Klaus Werner Iohannis.
Singurii care au avut de înfruntat o primă zi de școală mai dificilă - din cauza discursurilor ample și mult prea plictisitoare pentru niște elevi de clasă primară - au fost micuții boboci care abia așteptau să se finalizeze festivitățile la care a participat președintele României.
Mai entuziaști au fost, pe de altă parte, reprezentanții autorităților județene și locale, dar și președintele Iohannis și ministrul Cîmpeanu, cei care au apreciat calitatea învățământului din școala prahoveană aleasă pentru vizita șefului statului, la început de an. Pe lângă toate acestea, președintele CJ Prahova, Iulian Dumitrescu, nu a ratat ocazia să-și prezinte proiectele de infrastructură rutieră pentru zona Văii Doftanei, chiar dacă ambele sunt doar în fază de SF.
O comună din Prahova a avut mai mulți SPP-iști, polițiști și jandarmi decât elevi, pe metrul pătrat, în prima zi de școală!
