Anunțul încheierii activității științifice la Institutul Național Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului – INCDFP a “Profesorului Cutremurelor” a fost făcut, astăzi, chiar de către reprezentanții INFP.
“Timp de mai bine de 30 de ani, prof. dr. ing. Gheorghe Mărmureanu și-a dedicat cu pasiune și dăruire activitatea științifică în cadrul INCDFP (fostul Centrul pentru Fizica Pământului - CFP), ocupând în decursul timpului funcțiile de șef al laboratorului de seismologie inginerească (1990-1996), președintele consiliului științific (1993-1996), director științific (1996-2000), director general (2000-2011), iar în ultimii 10 ani a fost director onorific”, au precizat reprezentanții INFP.
Seismologul Gheorghe Mărmureanu, născut la 3 decembrie 1939, în comuna Oncești - Bacău, este unul dintre cei mai apreciați specialiști în domeniu, fiind și foarte deschis la explicarea fenomenelor existente în zonele seismice din România și nu numai.
