Update/ Replici acide în Consiliul Local Ploiești, între primarul Volosevici și consilierii PSD și PNL, din cauza gigacaloriei

Update/ Replici acide în Consiliul Local Ploiești, între primarul Volosevici și consilierii PSD și PNL, din cauza gigacaloriei

Ședința extraordinară a Consiliului Local Ploiești, în care se discută ajustarea prețului la gigacalorie, a ajuns în impas, din cauza replicilor acide dintre primarul Andrei Volosevici și consilierii locali Gheorghe Sârbu (PNL) și George Botez (PSD). Atât Sârbu, cât și Botez, susțin că nu este posibilă ajustarea prețului gigacaloriei la nivelul propus prin proiect, pe motiv că nu există posibilitatea financiară de a susține din bugetul local o subvenție pentru încălzire de circa 90 de milioane de lei pe sezon rece - adică aproximativ 25% din bugetul local.

Update: La propunerea viceprimarului Magdalena Trofin, care a solicitat din partea operatorului Veolia date suplimentare privind cheltuielile de producere a energiei termice, votul asupra creșterii prețului gigacaloriei a fost amânat pentru o dată ulterioară.