Percheziţii la proxeneţi şi traficanţi de minore care își scoteau victimele "la produs" în Ploiești și Constanța

Percheziţii la proxeneţi şi traficanţi de minore care își scoteau victimele "la produs" în Ploiești și Constanța

Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Ploieşti, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. – S.T. Ploiești, au efectuat, în această dimineață, mai multe percheziții în județul Ialomița, la locuințele unor persoane bănuite de trafic de minori și proxenetism. Din cercetări a rezultat faptul că, în perioada februarie-iulie 2021, persoanele bănuite ar fi racolat mai multe femei, pe care le scoteau la produs în Ploiești și în Constanța. În toate acestea ar fi fost ademenită și o minoră. Persoanele implicate au fost conduse la sediul unității de parchet, în vederea audierii și documentării activității infracționale, urmând a fi dispuse măsuri legale. Cercetările sunt continuate de polițiștii B.C.C.O. Ploiești – Serviciul de Combatere a Traficului de Persoane, împreună cu procurorul de caz din cadrul D.I.I.C.O.T. – S.T. Ploiești. Suportul activităților a fost asigurat de Direcția Operațiuni Speciale din Poliția Română, iar în activitățile desfășurate au fost angrenați polițiști din cadrul Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Ialomița și jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Ialomița.


Tipărire