Ruperea șinei de tramvai din Capitală amintește de cel mai grav accident feroviar din Prahova, produs la Valea Călugărească

Ruperea șinei de tramvai din Capitală amintește de cel mai grav accident feroviar din Prahova, produs la Valea Călugărească

Astăzi, șina căii de rulare a unui tramvai din Capitală s-a rupt și a străpuns podeaua unuia dintre vagoanele mijlocului de transport în comun. Un bărbat aflat în imediata apropiere a fost rănit, însă nu s-au înregistrat morți. Accidentul de astăzi seamănă cu cel produs pe calea ferată, în luna mai 2008, la Valea Călugărească. A fost cel mai grav accident feroviar petrecut în Prahova din cauza problemelor de infrastructură. Atunci, din cauza unui şurub de la un macaz, locomotiva şi primele patru vagoane ale trenului de călători au deraiat, iar un cupon de şină a pătruns într-unul dintre vagoane, perforând scaunul pe care stătea o adolescentă, care şi-a găsit sfârşitul în cel mai cumplit mod cu putinţă. Alte patru persoane, printre care şi şeful de tren, au fost rănite în urma acelui accident, care a rămas în istoria căilor ferate ca un exemplu negativ al problemelor pe care le poate crea lipsa unui simplu şurub de la un macaz.
În afara morţii adolescentei de 17 ani şi a rănirii celorlalte patru persoane, pagubele produse în urma accidentului grav de la Valea Călugărească, din urmă cu aproape şapte ani, s-au ridicat, potrivit raportului oficial al Organismului de Investigare Feroviar Român – structură a Autorităţii Feroviare Române – la peste un milion de lei.
Reprezentanţii AFER recomandau la vremea respectivă, printre altele, efectuarea de verificări pe întreaga reţea de cale ferată pentru identificarea tuturor sistemelor neomologate, cu improvizaţii sau modificări faţă de documentele tehnice de referinţă în vigoare. (foto: evz.ro)


Tipărire