Un angajat al unui mall din Capitală a găsit, în după-amiaza zilei de 22 iunie, un pistol într-o geantă lăsată în cabina de probă a unui magazin. Alertați, polițiștii din cadrul Direcției Generale de Poliţie a Municipiului București - Serviciul Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1, au reținut un bărbat de 36 de ani, cercetat pentru nerespectarea regimului armelor și munițiilor, adică pentru deținerea și portul fără drept al unei arme letale.
În fapt, spun polițiștii, în ziua de 22.06.2021, în jurul orei 16. 00, Serviciul Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase a fost sesizat prin sistemul 112 de către un angajat din cadrul unui complex comercial cu privire la faptul că într-o cabină de probă a fost găsită o geantă în care se afla un pistol. Din primele verificări efectuate la fața locului a rezultat că arma este una de tip letal, un pistol cu glonț, iar în aceeași geantă se afla și un încărcător cu 8 cartușe. Au fost declanșate investigațiile în vederea identificării persoanei care a pierdut sau abandonat geanta în cauză. A fost identificat și condus la audieri un bărbat de 36 de ani, acesta negând inițial că pistolul îi aparține. A fost dispusă măsura reținerii, ulterior fiind arestat preventiv. Cercetările sunt continuate de Serviciul Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de nerespectarea regimului armelor și munițiilor.