IPJ Prahova a venit cu precizări privind evenimentul rutier care a avut loc la Paralela 45, pe DN1. “Din primele informații, un autoturism condus de un bărbat de 46 de ani care circula pe direcția Brașov-Ploiești ar fi frânat pentru a evita o coliziune cu autoturismul din fața sa, părăsind partea carosabilă către dreapta, unde s-a răsturnat. Acesta a fost testat alcoolscop, rezultatul indicând o valoare 0,38 mg/l alcool pur în aerul expirat. La spital a fost transportată o femeie, pasager în mașina condusă de bărbatul de 46 de ani. Cercetările sunt continuate de către polițiști pentru stabilirea cu exactitate a tuturor împrejurărilor în care s-a produs accidentul rutier și luarea măsurilor în consecință. În imediata apropiere s-a mai produs un accident soldat cu pagube materiale, între două autoturisme”, precizează reprezentanții Poliției Prahova.
IPJ Prahova: Unul dintre șoferii implicați în accidentul de la Paralela 45 era băut
