Potrivit unui comunicat oficial emis de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, procurorii din cadrul Secției de urmărire penală și criminalistică a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție au încheiat urmărirea penală și au dispus trimiterea în judecată a inculpatei SC Global Industrii Water SRL, precum și a doi inculpați persoane fizice, pentru săvârșirea de către fiecare a două infracțiuni de neluarea sau nerespectarea măsurilor obligatorii în desfășurarea activităților de colectare, tratare, transport, valorificare și eliminare a deșeurilor periculoase, prevăzute de art. 63 alin. 1 lit. b) din Legea nr. 211/2011, precum și a infracțiunii de poluarea prin evacuarea, în atmosferă sau pe sol, a unor deșeuri ori substanțe periculoase, prevăzută de art. 98 alin. 2 lit. a din OUG 195/2005, cu aplicarea art. 38 alin. 2 din Cod Penal privind concursul de infracțiuni.
“În fapt, în urma cercetărilor efectuate, a rezultat că inculpata persoană juridică SC Global Industrii Water SRL, în perioada 14.12.2012 - 12.03.2019, în realizarea obiectului de activitate, precum şi în numele şi interesul său, a depozitat cantități mari de deșeuri periculoase, respectiv reziduuri petroliere în interiorul incintei, respectiv a spațiului închiriat de la UM Plopeni, precum în afara perimetrului împrejmuit cu gard, în pădure, încălcând astfel prevederile Legii nr. 211/2011 privind regimul deșeurilor. Totodată, în aceeași perioadă, în realizarea obiectului de activitate, precum şi în numele şi interesul său, a depozitat cantități mari de deșeuri periculoase, în spațiul neautorizat, o mare cantitate de deșeuri periculoase conținând deșeuri anorganice cu conținut de substanțe periculoase, respectiv soluție uzată de electrolit, încălcând astfel prevederile din Legea 211/2011 privind regimul deșeurilor. Cantitatea mare de substanțe periculoase de tipul hidrocarburi depozitate direct pe sol, în afara spațiului special amenajat, a provocat poluarea solului și a apei subterane, poluare care prin efectele negative provocate poate avea ca urmare decesul ori vătămarea gravă a persoanelor, sunt toxice atât pentru om cât și pentru mediu, având și potențial cancerigen. Au intervenit astfel și depășiri alarmante a valorilor de Crom și Hidrocarburi din petrol, ce depășesc și de 104 ori valorile de intervenție maxim stabilite de normele în vigoare, toate acestea reprezentând un prejudiciu semnificativ adus mediului. Inculpații persoane fizice, în calitate de administrator de drept, respectiv administrator de fapt, ar fi dispus şi acceptat depozitarea acestor cantități mari de deșeuri periculoase, acțiuni având consecințele precizate. Rechizitoriul împreună cu dosarul cauzei au fost trimise Judecătoriei Ploiești, spre competentă soluționare. Precizăm că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale și trimiterea rechizitoriului la instanță, spre judecare, situație care nu poate în niciun fel să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție”, se arată în comunicatul emis de Biroul de presă al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.
Foto cu caracter ilustrativ
