Materialele de construcție pentru reabilitarea stației meteo de la Vf. Omu, transportate cu elicopterul

Materialele de construcție pentru reabilitarea stației meteo de la Vf. Omu, transportate cu elicopterul
Până la finalul lunii aprilie va avea loc transportul materialelor de construcție pentru lucrările de reabilitare și modernizare ale Stației Meteorologice de la Vârful Omu. “Este o operațiune anevoioasă, pentru că se desfășoară în condiții de iarnă la o altitudine de 2505 metri în Munții Bucegi, unde stratul de zăpadă depășește în această perioadă 180 de centimetri grosime.
Această operațiune dificilă a fost posibilă cu sprijinul Departamentului pentru Situații de Urgență al Ministerului Afacerilor Interne, al Inspectoratului General de Aviație al Ministerului Afacerilor Interne care participă cu o resursă de zbor pentru a asigura transportul a 144 de tone de materiale de construcție. Echipa tehnică de la sediul central al Administrației Naționale de Meteorologie, colegii de la Centrul Meteorologic Regional Muntenia și de la Stația Meteorologică Vârful Omu au avut o contribuție importantă la această acțiune. Mulțumim sprijinului acordat de către Departamentul pentru Situații de Urgență al Ministerului Afacerilor Interne și Inspectoratului General de Aviație al Ministerului Afacerilor Interne precum și tuturor colegilor implicați!”, transmit reprezentanții Administrației Naționale de Meteorologie.

Tipărire