Vicepreședintele Senatului României, Robert Cazanciuc (50 de ani), este prahovean la origine, fratele său fiind primarul comunei Râfov, Paul Costin Cazanciuc. Crescut în comuna Râfov până când a plecat la facultate, fostul ministru al Justiției Robert Cazanciuc și-a amintit, zilele acestea, de o practică folosită foarte mult de către țăranii români: văruirea copacilor "de la drum", dar și a celor din gospodărie, pentru prevenirea atacului insectelor. Senatorul a postat astăzi pe pagina sa de socializare o fotografie în care dă cu var un copac de pe marginea drumului, chiar în satul său natal din comuna Râfov. Mulți specialiști în pomicultură spun că aplicarea varului pe trunchiul copacilor ține departe insectele, dar și distruge ouăle acestora și paraziţii care se află în crăpăturile din scoarţă. Prin văruire, se pare că se împiedică şi dezvoltarea muşchilor şi a lichenilor pe trunchiuri.