Polițiștii de investigații criminale din cadrul Secției de Poliție Nr.2 Ploiești efectuează cercetări într-o cauză penală, în care o femeie este suspectată desăvârșirea infracțiunii de furt calificat.
Vineri, în jurul orei 12:00, polițiștii prahoveni au fost sesizați cu privire la faptul că persoane necunoscute ar fi pătruns într-o societate comercială din Ploiești și ar fi sustras din două casete metalice suma de aproximativ 8.500 de euro și 27.000 de lei.
În urma investigațiilor efectuate, la scurt timp, polițiștii au reușit identificarea și depistarea persoanei bănuite de comiterea faptei, o femeie în vârstă de 25 de ani, asupra sa fiind găsită o mare parte din prejudiciu. În baza probatoriului administrat, s-a dispus măsura reținerii pentru 24 de ore, femeia fiind depusă în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă Câmpina, urmând să fie prezentată Parchetului de pe lângă Judecătoria Ploiești cu propunerea dispunerii unei măsuri preventive.