Problema apei care curge la robinetele racordate la rețeaua publică în Valea Călugărească i-a adus la exasperare pe locuitorii acestei comune prahovene. Este o situație care persistă de mulți ani și, în prezent, reprezentanții autorității locale încearcă să găsească soluții pentru rezolvarea acestei situații care pare fără sfârșit.
Ioana Neagu, primarul comunei Valea Călugărească, a anunțat care sunt variantele în lucru. Prima dintre acestea ar fi denisiparea a două puțuri de adâncime 140 m și decolmatarea forajelor, Consiliul Local Valea Călugărească adoptând în acest sens o hotărâre care stabilește execuția unor lucrări în regim de urgență.
Interesant este că s-a găsit o soluție și prin colaborarea cu Institutul de Cercetare-Dezvoltare pentru Viticultură și Vinificație, din localitate. Joi, 25 martie, potrivit primarului Ioana Neagu, a avut o întâlnire cu directorul I.C.D.V.V. Valea Călugărească, Ion Marin, în vederea găsirii unei soluții tehnice pentru captarea surplusului de apă de la Liceul Agricol. Astfel, există posibilitatea ca ICDVV să dea cu titlu gratuit apă către cetățenii comunei, după aprobarea unei hotărâri de Consiliul Local, obținerea autorizațiilor și execuția lucrărilor.
“Terenul pe care sunt situate Gospodăria de apă și forajele de la Rachieri aparține I.C.D.V.V. Ca urmare a discuțiilor purtate cu domnul director Ion Marin, cât și cu reprezentanții Academiei de Științe Agricole și Silvice București, am stabilit preluarea în proprietatea primăriei, cu titlu gratuit, a terenului în suprafață de 26 ha. Astfel, vom rezolva mai multe probleme: putem investi pentru forarea unor puțuri noi, iar pe de altă parte, cetățenii care au case construite acolo vor intra în legalitate, se vor parcela terenuri pentru locuri de casă, se va amenaja un teren de sport și un loc de joacă pentru copii”, a anunțat primarul Ioana Neagu.
În privința operatorului de distribuție a apei în localitate, “am transmis către JOVILA Construct mai multe adrese prin care le-am adus la cunoștință situația cu care ne confruntăm și le-am solicitat ca, în cel mai scurt timp, să ia măsurile care se impun în vederea remedierii problemelor semnalate. Ultima adresă a fost transmisă astăzi”, a mai precizat primarul comunei Valea Călugărească, Ioana Neagu, ca răspuns la întrebările sosite din partea locuitorilor nemulțumiți de calitatea apei.
