Polițiștii din cadrul Poliției municipiului Ploiești - Secția de Poliție Rurală Valea Călugărească au documentat activitatea infracțională a unor persoane bănuite de furt calificat și tăinuire. Astăzi, după patru percheziții domiciliare, efectuate - potrivit unor surse apropiate anchetei - în Dumbrava și Berceni, cinci persoane (o femeie și patru bărbați), cu vârste cuprinse între 21 și 42 de ani, au fost reținute pentru 24 de ore.
Pe 21 martie, polițiștii au fost sesizați de către persoana vătămată despre faptul că i-ar fi fost sustrase mai multe bunuri dintr-un imobil nelocuit din comuna Dumbrava. Din cercetări a reieșit faptul că, în cursul acestei luni, două dintre persoanele bănuite ar fi pătruns într-un imobil din comuna prahoveană Dumbrava, de unde ar fi sustras electrocasnice, mobilier și obiecte vestimentare. În urma perchezițiilor, o parte dintre obiectele sustrase au fost recuperate și vor fi restituite persoanei vătămate. Prejudiciul cauzat este estimat la aproximativ 5.000 de lei. La activitate au participat și jandarmi din cadrul Grupării de Jandarmi Mobilă „Matei Basarab”.
În urma administrării probatoriului, față de cele cinci persoane, două bănuite de săvârșirea infracțiunii de furt calificat iar alte trei bănuite de săvârșirea infracțiunii de tăinuire, a fost dispusă măsura reținerii pentru 24 de ore.
Polițiștii continuă cercetările în vederea stabilirii întregii activități infracționale, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Ploiești.