Update - Restricție de durată pentru autovehiculele cu masa mai mare de 7,5 tone, la Azuga!

Update - Restricție de durată pentru autovehiculele cu masa mai mare de 7,5 tone, la Azuga!
O veste proastă pentru transportatorii rutieri a venit joi, la prânz, din partea Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere. Conform CNAIR, traficul rutier pe DN1 (km 135+332) va fi deviat temporar pe DN1A pentru autovehiculele cu masă totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone. Restricția va fi valabilă până în data de 15 decembrie 2021, din cauza lucrărilor de construire a unui pod la Azuga, pe DN1.
UPDATE: CNAIR a revenit cu precizări în privința instituirii restricțiilor de la Azuga: "În privința anunțului de astăzi, 18.03.2021, prin care traficul rutier pe DN1 (km 135+332) urma să fie deviat pe DN1A pentru autovehiculele cu masă totală maximă autorizată mai mare de 7,5 până în data de 15.12.2021, din cauza lucrărilor de construire a unui pod la Azuga, precizăm că institurea restricției menționate anterior se amână pe fondul condițiilor meteorologice nefavorabile. ​Menținem apelul către conducătorii auto să circule cu prudență în zona viitoarelor lucrări și să respecte restricțiile ce vor fi instituite temporar".

Tipărire