Video - O ursoaică și puiul ei au dat din nou iama prin gospodăriile din Azuga

Video - O ursoaică și puiul ei au dat din nou iama prin gospodăriile din Azuga

Miercuri seară, în jurul orei 20.30, o ursoaică și puiul ei le-au dat din nou bătăi de cap locuitorilor din Azuga, fiind solicitată intervenția jandarmilor pentru alungarea sălbăticiunilor. Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului de Jandarmi Județean Prahova, Daniel Chirvase, jandarmii au acționat pe strada Parcului din Azuga unde a fost semnalată prezența unei ursoaice cu un pui. Jandarmii au folosit semnale acustice și luminoase pentru îndepărtarea animalelor sălbatice spre zona forestieră. Pe de altă parte, reprezentanții Ocolului Silvic Azuga aflați la fața locului, au confirmat faptul că sunt aceiași urși care, săptămâna trecută, au încercat să intre într-o gospodărie (foto) și că sunt făcute demersuri pentru relocarea lor. De această dată urșii au reușit să intre în mai multe gospodării, însa fără a produce victime sau pagube însemnate, jandarmii reușind sa-i îndepărteze spre zona împădurită.

Sursa imagini (de la apariția de săptămâna trecută): facebook.com/vali.valentin.92123/videos/3730782907035107


Tipărire