Optimism debordant la Ministerul Transporturilor, de când funcția de ministru este ocupată de Cătălin Drulă (USR-Plus)! Astăzi, Drulă a ieșit cu un nou anunț pentru șoferii din România, sătui de drumuri naționale și avizi de autostrăzi. Ministrul spune că "se intră în linie dreaptă pentru construirea A7". Pentru cei mai puțin cunoscători, A7 ar urma să devină autostrada Ploiești-Buzău, de legătură cu Nordul Moldovei.
"Sunt gata studiul geotehnic și cel de fezabilitate pentru tronsonul Ploiești-Buzău din Autostrada Moldovei. După aprobarea lor azi de către CNAIR, în această săptămână va fi obținut și acordul de mediu pentru acest segment. Calendarul pe care l-am anunțat rămâne valabil: în mai, începem licitația pentru EXECUȚIA tronsonului, lung de 63 de km, care cuprinde 6 noduri rutiere, 42 de poduri și viaducte, 4 parcări securizate și 159 de hectare de perdele forestiere.
Acesta este un proiect din ”noua generație” pregătită de CNAIR, unde toată partea de proiectare este pusă la punct înainte de lansarea licitației pentru execuție. Astfel, vom avea exproprierile făcute la zi, toate avizele, studiile geotehnice și acordurile necesare - astfel încât să putem începe lucrările în teren de îndată ce semnăm contractul de execuție", a anunțat Cătălin Drulă.
Acesta nu ține cont, însă, în optimismul său, că mai este mult și bine până la construirea propriu-zisă a acestui tronson, de la Ploiești la Buzău, din A7.
CNAIR estimează că pe tronsonul Ploiești-Buzău al viitorului drum de viteză ar fi nevoie de exproprierea a cel puțin 800 de imobile (terenuri și clădiri). Toate acestea ar urma să fie expropriate după efectuarea cadastrului și a evaluărilor, servicii ce fac obiectul unui acord-cadru de patru ani, împărțit în contracte subsecvente anuale. Acord-cadru încheiat abia în urmă două luni!
Pe tronsonul Ploiești-Buzău al Autostrăzii Moldovei vor fi afectate mai multe localități de coridorul de expropriere pentru realizarea acestei lucrări de utilitate publică, pe raza localităților Dumbrava, Râfov, Albești-Paleologu, Tomșani, Colceag, Baba Ana (în județul Prahova) și Săhăteni, Ulmeni, Pietroasele, Stâlpu și Buzău.