Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură a primit un "certificat de conformitate a sistemului de management anti-mită cu standardul internațional ISO 37001:2016". Potrivit reprezentanțiloe APIA, “obținerea acestei certificări de către APIA confirmă faptul că la nivelul instituției noastre a fost implementat un set de reguli și măsuri de control anti-mită, cu scopul de a descuraja orice posibile fapte de mituire, dar și în vederea prevenirii, detectării și tratării riscurilor de mituire, atât în interiorul Agenției, cât și în relația cu fermierii și cu colaboratorii instituției. Implementarea standardului internațional ISO 37001:2016 ne permite să ne consolidăm structura organizațională, care se bazează pe etică, transparentă, profesionalism și încredere în relația cu fermierii, beneficiarii fondurilor europene și naționale implementate de APIA, dar și cu instituțiile interne și externe cu care APIA colaborează. Totodată, mulțumim pe această cale și consultantului, SC ABT Consultanță în Management SRL, pentru profesionalismul și sprijinul acordat în realizarea acestui obiectiv”, a declarat Adrian Pintea, directorul general al APIA.