Focarul de pestă porcină africană de la ferma din localitatea Macea, aparținând societății C.A.I. Curtici, a fost confirmat în data de 5 martie, în exploatația în care a fost depistat virusul fiind înregistrate 20.000 de capete de suine.
Până sâmbătă, 13 martie, au murit 689 de porci, din care 667 au fost incinerați în unitatea proprie, cât și în unitatea de neutralizare autorizată, restul urmând a fi incinerați în cursul zilei de astăzi. În vederea ecarisării rapide a cadavrelor, s-a solicitat suplimentarea cu incineratoare mobile din rețeaua sanitară veterinară și s-au făcut solicitări pentru disponibilizarea capacităților de neutralizare aparținând unor alte societăți. Cantitățile de carne și produse din carne existente și inventariate până la această dată în unitatea de procesare aparținând societății C.A.I. Curtici sunt de aproximativ 67 de tone, depozitate în spațiile de frig ale unității de procesare. Din cantitatea totală de produse de origine animală, aproximativ 10 tone de carne și produse din carne existente în spațiul de frig, urmează să iasă din termenul de valabilitate începând cu data de 14.03.2021 și vor fi neutralizate. Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Arad așteaptă sosirea incineratoarelor solicitate și s-au făcut demersuri pentru identificarea și aprobarea unor locații pentru îngroparea cadavrelor, în situația în care se va depăși capacitatea de neutralizare.
Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor susține că se iau toate măsurile ca virusului pestei porcine africane să nu se răspândească în afara fermei.