O femeie din Ploiești a fost bătută de concubin și aruncată, împreună cu copilul, în stradă!

O femeie din Ploiești a fost bătută de concubin și aruncată, împreună cu copilul, în stradă!

Luni seară, în jurul orei 21.30, polițiștii din cadrul Secției de Poliție nr. 2 Ploiești au fost anunțați că o femeie cu un copil în brațe a fost agresată de către un bărbat, în zona de nord a municipiului. O echipă de polițiști s-a deplasat la fața locului, unde au găsit-o pe femeia agresată, care prezenta lovituri la nivelul feței. Din verificări a reieșit faptul că aceasta ar fi fost agresată de concubinul său, ulterior fiind dată afară din locuință. Persoana vătămată a primit îngrijiri medicale la fața locului, însă a refuzat transportul la spital.
Polițiștii au emis un ordin de protecție provizoriu împotriva bărbatului, fiind totodată informați și reprezentanții DGASPC Prahova. În cursul serii trecute, femeia și copilul său au fost găzduiți într-un centru de primire în regim de urgență.
Astăzi, s-a dispus măsura preventivă a reținerii pentru 24 de ore față de agresor, însă, după aceea, femeia s-a prezentat la sediul subunității și a formulat o cerere prin care a precizat că s-a împăcat cu persoana bănuită. Procurorul supraveghetor a dispus punerea în libertate a bărbatului întrucât în cauză a intervenit împăcarea părților.


Tipărire