Pentru ce salariu ați lucra într-un sediu acoperit cu zăpadă înghețată-bocnă și cu temperaturi extrem de reduse la exterior?

Pentru ce salariu ați lucra într-un sediu acoperit cu zăpadă înghețată-bocnă și cu temperaturi extrem de reduse la exterior?

O mogâldeață din care se mai văd doar panoul fotovoltaic - sursa de energie electrică - și câteva echipamente specifice muncii de meteorolog. Aceasta este imaginea de zilele acestea a Stației Meteorologice de la Vârful Omu. Acolo unde o mână de oameni, care lucrează în schimburi de câte două săptămâni, își fac datoria de specialiști pentru a ne oferi nouă, celorlalți, care stăm comod în căsuțele noastre, la căldură și în zone în care iarna este doar o poveste, informațiile prețioase despre starea vremii la înălțime. Despre temperatură, despre stratul de zăpadă, despre viteza vântului, despre posibilele apariții ale avalanșelor. Profesioniști care își iubesc meseria și care ne prezintă periodic și frânturi din viața lor de la Vârful Omu. Cu intervenții la echipamentele lor, uneori sensibile la stratul de chiciură, cu imagini frumoase cu pisica Rodica, mascota stației, dar și cu vulpița Lili, care s-a aciuat pe lângă oamenii care o hrănesc din bucata lor de pâine... sau salam! 

Pentru ce salariu ați face acest lucru, într-un sediu acoperit de zăpadă înghețată bocnă, unde rafalele de vânt trec în mod firesc peste 100 de kilometri pe oră și unde temperaturile din exterior sunt, iarna, deseori sub minus 20 de grade?


Tipărire