Administrația condusă de primarul Sandu Tudor (PNL) a făcut plăți nejustificate pentru lucrările la canalizare și a achitat cu zeci de mii de lei mai mult decât prețul negociat pentru un imobil destinat arhivei. Deși banii au fost recuperați ulterior, raportul Camerei de Conturi Prahova scoate la iveală deficiențe grave în gestionarea fondurilor publice și în controlul cheltuielilor. În același document apare și un dosar penal privind modernizarea drumurilor din comună, astfel încât auditorii nu au avut cum să verifice și actele corespunzătoare acestor lucrări.
Primăria Păulești, condusă de liberalul Sandu Tudor, a intrat în vizorul auditorilor publici în timpul unui control realizat de Camera de Conturi Prahova, în care s-au identificat mai multe nereguli în gestionarea banilor comunității. Raportul de audit de conformitate pentru perioada 2024-2025 consemnează plăți nejustificate către constructorul care execută rețeaua de canalizare, dar și o achiziție imobiliară în care administrația locală a plătit mai mult decât stabilise în urma negocierii.
În total, peste 142.000 de lei au fost achitați nejustificat sau în plus. Recuperarea ulterioară a sumelor nu șterge însă responsabilitatea pentru modul în care au fost făcute plățile și nici întrebările privind eficiența controalelor interne din primărie.
Unul dintre cele mai grave aspecte constatate de Camera de Conturi vizează contractul de proiectare și execuție pentru obiectivul „Canalizare menajeră comuna Păulești”, cu o valoare totală de peste 21,28 milioane de lei. Auditorii au descoperit că administrația locală a efectuat plăți nejustificate către constructor în valoare de 122.367,84 lei. Din această sumă, 100.496,77 lei reprezintă contravaloarea unor lucrări care nu au fost executate și a căror realizare nu mai este posibilă. Cu alte cuvinte, bani publici au fost achitați pentru lucrări care nu există și care nu mai pot fi realizate. Alți 21.871,07 lei provin din cantități de materiale decontate în plus până la sfârșitul anului 2025.
Camera de Conturi arată că situația a fost generată de activitatea necorespunzătoare a dirigintelui de șantier și a persoanelor desemnate să verifice lucrările în teren. Verificările defectuoase au permis efectuarea unor plăți nejustificate și au dus la prezentarea unor date eronate în situațiile financiare ale primăriei. Pentru aceste nereguli au fost calculate și accesorii în valoare de 1.503,30 lei.
Sumele au fost recuperate integral până la încheierea misiunii de audit, după cum se precizează în raportul de audit de conformitate întocmit de Camera de Conturi Prahova. Rămâne însă întrebarea esențială: cum au ajuns să fie plătiți bani publici pentru lucrări neexecutate și materiale decontate în exces, fără ca responsabilii din primărie să oprească aceste plăți?
O altă abatere identificată de auditorii publici privește achiziția, în 2025, a unui imobil format din teren și clădire, destinat amenajării arhivei Primăriei Păulești. În acest caz, administrația locală a reușit ”performanța” să plătească mai mult decât negociase, așa cum scrie negru pe alb în documentul publicat de Curtea de Conturi și consultat de PrahovaInfo.
Potrivit raportului, la întocmirea contractului de vânzare-cumpărare nu a fost respectat prețul stabilit în procesul-verbal de negociere. În schimb, a fost utilizată valoarea mai mare din raportul întocmit de un evaluator autorizat ANEVAR, astfel că instituția a achitat cu 20.300 de lei mai mult decât suma rezultată în urma negocierii! Și această sumă a fost recuperată ulterior, după emiterea unei facturi rectificative de către vânzător și încasarea banilor în bugetul local.
Camera de Conturi Prahova nu s-a limitat la constatarea neregulilor. Auditorii au cerut Primăriei Păulești să își revizuiască procedurile privind verificarea, angajarea și plata lucrărilor executate, precum și să extindă controalele asupra cheltuielilor de capital. Pentru investiția în canalizare, administrația trebuie să corecteze valoarea obiectivului și să actualizeze procedurile de verificare a lucrărilor.
În cazul achizițiilor imobiliare, primăria trebuie să elaboreze o procedură clară, care să reglementeze inclusiv situațiile în care prețul negociat este mai mic decât valoarea indicată în raportul de evaluare.
Mai mult, auditorii au constatat că Primăria Păulești nu a publicat în SEAP, pentru anul 2024, extrase din programul anual al achizițiilor publice și nici modificările aduse acestuia, așa cum prevede legislația.
Termenul stabilit pentru implementarea măsurilor recomandate este 31 martie 2027.
Raportul Camerei de Conturi conține și o mențiune cu greutate în ceea ce privește lucrările de modernizare a drumurilor și străzilor din Păulești și Păuleștii Noi.
Auditorii precizează explicit că operațiunile, activitățile și documentele aferente acestui obiectiv de investiții fac obiectul cercetărilor desfășurate de organele abilitate în dosarul penal nr. 170/2/P/2026.
Documentul nu oferă detalii despre faptele investigate și nici despre persoanele vizate. Menționarea dosarului penal în raportul de audit confirmă însă că proiectul de modernizare a infrastructurii rutiere din comună se află în atenția organelor de cercetare.
Până la clarificarea anchetei, nu pot fi formulate concluzii privind vinovăția unor persoane.
Auditorii au analizat și proiectele de eficientizare energetică a unităților de învățământ din comună. În cazul Școlii Găgeni, suplimentarea lucrărilor a fost justificată prin probleme descoperite după desfacerea unor elemente ale construcției, în contextul vechimii diferite a celor două corpuri de clădire. Lucrările suplimentare au fost autorizate, verificate de Inspectoratul de Stat în Construcții și recepționate la 20 mai 2026, fără să fie solicitate remedieri.
În schimb, pentru proiectul de eficientizare energetică a Școlii Păulești, contractat în 2024, ordinul de începere a lucrărilor a fost emis abia la 24 iunie 2026. Până la finalizarea auditului, nu fuseseră efectuate plăți pentru acest obiectiv.
În privința achizițiilor pentru sistemul de alimentare cu apă, raportul consemnează că acestea au vizat inclusiv asigurarea unor surse alternative, în contextul reducerilor repetate ale debitului furnizat de Exploatare Sistem Zonal Prahova.
Un detaliu relevant din raport este că Primăria Păulești nu a formulat obiecții față de constatările din proiectul raportului de audit și nici nu a solicitat concilierea.
Dincolo de recuperarea celor peste 142.000 de lei, raportul ridică probleme serioase privind modul în care administrația Sandu Tudor verifică lucrările, gestionează achizițiile și controlează cheltuirea banilor publici.
Banii au fost recuperați. Deficiențele au fost consemnate. Recomandările au fost formulate. Rămâne de văzut dacă administrația locală va reuși să elimine aceste probleme sau dacă bugetul comunei va continua să fie expus unor asemenea situații.
Raportul Camerei de Conturi: