Polițiștii din cadrul Serviciului Rutier, împreună cu polițiști din cadrul Poliției Orașului Urlați, Secției de Poliție Rurală nr. 1 Apostolache, Poliției Orașului Mizil și Secției de Poliție Rurală nr. 6 Ciorani, desfășoară, vineri dimineață, o acțiune pentru creșterea gradului de siguranță rutieră in segmentul stradal și prevenirea producerii accidentelor de circulație.
Activitățile se desfășoară pe drumurile publice de pe raza Orașului Mizil, a Orașului Urlați și a secțiilor de poliție rurale arondate, informează IPJ Prahova.
”Prin această acțiune, polițiștii urmăresc consolidarea climatului de siguranță rutieră, prevenirea și combaterea abaterilor de la normele legale privind circulația pe drumurile publice, precum și responsabilizarea participanților la trafic. În cadrul acțiunii, sunt vizați toți participanții la trafic, cu accent pe conducătorii vehiculelor pe două roți, respectiv motocicliști și bicicliști, precum și pe pietoni, în special în ceea ce privește modul de echipare pe timpul nopții/în zori, modul de deplasare cât și în vederea prevenirii comportamentelor care pot favoriza producerea unor accidente. Polițiștii recomandă tuturor conducătorilor auto să respecte regulile de circulație, să adapteze viteza la condițiile de drum și trafic și să adopte o conduită preventivă, pentru protejarea propriei persoane și a celorlalți participanți la trafic”, transmit reprezentanții Poliției Prahova.