Doi bărbați, reținuți după ce ar fi sechestrat și bătut un tânăr în Ploiești. Unul dintre aceștia este ”Justițiarul din Berceni”

Doi bărbați, reținuți după ce ar fi sechestrat și bătut un tânăr în Ploiești. Unul dintre aceștia este ”Justițiarul din Berceni”
Image
Image

Doi bărbați, în vârstă de 25 și 35 de ani (unul dintre ei fiind Alexandru Constandachi, mai cunoscut drept ”Justițiarul din Berceni”) au fost reținuți pentru 24 de ore, fiind bănuiți de lipsire de libertate și lovire sau alte violențe. Potrivit Poliției Prahova, cei doi ar fi pus la cale o întâlnire pentru a surprinde un tânăr de 25 de ani, sub pretextul unei interacțiuni cu o minoră de 16 ani, după care l-ar fi scos cu forța din mașină și l-ar fi agresat.

Faptele ar fi avut loc la 31 august 2026, în jurul orei 00:00, pe raza municipiului Ploiești. Din cercetările polițiștilor din cadrul Secției de Poliție nr. 4 Ploiești a reieșit că cei doi bărbați ar fi organizat întâlnirea pentru a-l surprinde pe tânăr.

Ulterior, aceștia ar fi blocat cu autoturismele căile de ieșire ale mașinii conduse de acesta, l-ar fi scos cu forța din vehicul și i-ar fi restricționat libertatea de mișcare. Tânărul ar fi fost apoi lovit în mod repetat cu pumnii și picioarele.

Suspecții au fost găsiți în București, unde polițiștii au făcut și două percheziții domiciliare. Acțiunile au avut loc pe 19 octombrie, în cadrul activităților desfășurate pentru documentarea faptelor și depistarea persoanelor cercetate.

În urma perchezițiilor, anchetatorii au ridicat mai multe mijloace de probă. De asemenea, au descoperit o armă de tip airsoft și muniția aferentă, acestea fiind ridicate pentru verificarea legalității deținerii.

Cei doi bărbați au fost conduși la sediul poliției pentru audieri, iar în baza probelor administrate până în acest moment s-a dispus reținerea lor pentru 24 de ore. Aceștia urmează să fie prezentați unității de parchet competente, pentru dispunerea măsurilor legale.

Cercetările continuă sub coordonarea procurorului de caz, pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-au produs faptele.

Persoanele cercetate beneficiază de prezumția de nevinovăție pe tot parcursul procesului penal.