Polițiștii rutieri din cadrul Poliției Municipiului Ploiești, împreună cu polițiștii din cadrul secțiilor urbane arondate și ai Secției de Poliție nr. 3 Blejoi, desfășoară, vineri seară, o acțiune cu forțe mărite pe raza municipiului Ploiești, cu accent pe depistarea și sancționarea șoferilor care conduc sub influența băuturilor alcoolice sau a substanțelor psihoactive.
Potrivit IPJ Prahova, activitățile au ca obiectiv creșterea gradului de siguranță pe drumurile publice, protejarea vieții și integrității participanților la trafic, precum și responsabilizarea conducătorilor auto cu privire la respectarea legislației rutiere în vigoare.
Totodată, polițiștii acționează pentru identificarea și sancționarea comportamentelor agresive în trafic, a vitezei excesive, precum și a altor abateri care pot favoriza producerea unor evenimente rutiere cu consecințe grave.
În acest sens, controalele se desfășoară în colaborare cu specialiștii Registrului Auto Român (RAR), urmărindu-se depistarea vehiculelor care prezintă defecțiuni tehnice, modificări neconforme sau care nu îndeplinesc condițiile legale pentru a circula pe drumurile publice.