Tânăr de 23 de ani, reținut după ce ar fi încercat să fure băuturi alcoolice dintr-un magazin din Ploiești

Tânăr de 23 de ani, reținut după ce ar fi încercat să fure băuturi alcoolice dintr-un magazin din Ploiești
Image
Image

Un tânăr în vârstă de 23 de ani a fost reținut pentru 24 de ore, fiind cercetat pentru tentativă la tâlhărie calificată, după un incident petrecut într-un magazin de pe Bulevardul Republicii din Ploiești. Potrivit IPJ Prahova, incidentul a avut loc pe 14 octombrie, când polițiștii au fost sesizați că un tânăr ar fi sustras produse din magazin.

Din primele cercetări a reieșit că acesta ar fi ascuns două sticle de băuturi alcoolice în geacă. După ce a fost abordat de agentul de pază, tânărul ar fi restituit produsele, însă, în încercarea de a-l opri, o angajată a magazinului ar fi fost împinsă de acesta. Ulterior, tânărul ar fi părăsit incinta unității comerciale.

Polițiștii din cadrul Secției nr. 2 Poliție Ploiești au demarat verificări pentru identificarea persoanei bănuite. În urma activităților operative, tânărul a fost depistat într-o stație de transport public din municipiu și condus la sediul poliției pentru audieri.

La data de 15 octombrie, în urma administrării probatoriului, polițiștii au dispus reținerea acestuia pentru 24 de ore.

Cercetările continuă sub coordonarea procurorului de caz, pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs incidentul și dispunerea măsurilor legale.