Un accident grav s-a produs, marți dimineață, în satul Inotești din comuna prahoveană Colceag. Un autoturism s-a răsturnat pe o parte, în afara părții carosabile, iar o femeie a rămas încarcerată în mașină.
Pompierii prahoveni au fost solicitați să intervină în jurul orei 06:15. La locul accidentului au fost mobilizate echipaje de la Detașamentele de Pompieri Mizil și 2 Ploiești, cu o autospecială de stingere cu apă și spumă, o autospecială de descarcerare, o ambulanță SMURD și o ambulanță SMURD de terapie intensivă mobilă. La intervenție a participat și un echipaj al SAJ Prahova.
În autoturism se aflau două persoane. Una dintre acestea, conștientă, a reușit să se autoevacueze. Cea de-a doua victimă, o femeie de aproximativ 60 de ani, a fost găsită încarcerată și inconștientă.
Pompierii au intervenit pentru extragerea femeii din autoturism, aceasta fiind preluată ulterior de echipajele medicale. Victima este intubată și primește îngrijiri medicale din partea echipajului SMURD de terapie intensivă mobilă.
Persoana care s-a autoevacuat este transportată la spital de către un echipaj al SAJ Prahova.
Polițiștii urmează să stabilească împrejurările exacte în care s-a produs accidentul.
UPDATE: Victima, intubată și ventilată mecanic, a fost transportată la spital. Este vorba despre o femeie în vârstă de 49 ani, a precizat ISU Prahova.
Potrivit IPJ Prahova, din primele verificări efectuate, a reieșit că, în jurul orei 06:00, un bărbat de 61 de ani ar fi condus un autoturism din direcția Ploiești către Buzău, ar fi pierdut controlul asupra direcției de deplasare și ar fi părăsit partea carosabilă intrând în coliziune cu un arbore.
În urma impactului, autoturismul s-a răsturnat pe terenul agricol adiacent drumului.
În urma evenimentului rutier, conducătorul auto și o femeie, de 49 de ani, în calitate de pasager, au suferit leziuni și au fost transportați de echipajele medicale la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.
Conducătorul auto nu a putut fi testat cu aparatul etilotest, din cauza leziunilor suferite, urmând a fi testat la unitatea medicală.
În cauză, polițiștii continuă cercetările pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs evenimentul, în cadrul unui dosar penal întocmit sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.